Cum nu vedem ce avem şi ne dorim ce nu avem!?
Mereu ne dorim ceva ce nu deţinem, pentru ca atunci când obţinem ce ne-am dorit, să pierdem într-o secundă, căci dorinţa ne-am îndeplinit-o, şi astfel dispare interesul pentru ceea ce doream.
Lucrurile care sunt cu adevărat importante, le descoperim doar atunci când le pierdem.
Nu demult am descoperit, deschizând ochii şi văzând, ce am în jurul meu. Am văzut şi trăit pe pielea mea, cum e să te simţi orb, să simţi căldura soarelui fără a-i vedea lumina.
E dureros atunci când deschizi ochii, lumina te inundă, şi simţi ca atunci când priveşti în soare, că nu poţi cuprinde atâta lumină într-o singură privire.
E bine, şi indicat, ca din când în când să facem câte un exerciţiu de recunoaştere. Să ne retragem în interiorul nostru, să ne ascultăm dorinţele şi să privim la ce avem în preajma noastră.
Cea mai mare pedeapsă a zeilor e să ne împlinească dorinţele.
Sper că am reuşit să văd, corect, ceea ce e în jurul meu, şi să apreciez la justa valoare, oamenii din juru-mi care într-adevăr sunt prieteni adevaraţi.

Îmi doresc ...
9 iunie 2012
Copenhaga
Copenhaga